Statuile românești la pământ, iar statuile maghiare pe socluri! Simbolic, românii, 85% în Cluj, sub domnul Boc, cel al cărui strămoș a vândut și partizanii din Apuseni, sunt puși la pământ și se face loc grofilor maghiari și altora, cei ai căror bunici au ucis românii și ii țineau in afara cetății ca pe cetăteni de rangul 7. Domnul Boc, totuși, prin orașul de 15 minute, ne face metrou, odată mutați la periferie si in afara Clujului să putem vizita Clujul, dar numai dacă la bariere vom plăti taxă. Iar cei din afară, șefii lui Boc, ai lui Bolojan , Tișe etc, prin niște cozi de topor, pun mâna pe ce era al poporului român, compus din cetățeni români și de alte naționalități. Și astfel, prin niște administratori trădători, se privatizează România. Dar o să răspundă in fața legii!
Domnule Boc, Constituția României spune cu totul altceva despre ceea ce trebuie să facă cei din administrație și care au fost prim-miniștri, deci care i-au jurat credință ei și românilor.
Vă adresez public o întrebare:
SUNTEȚI TRĂDĂTOR SAU NU? DACĂ NU, CUM ARGUMENTAȚI?
Răspunsul îl aștept în ziarele din Cluj și din țară, pe care le conduceți cu toții, voi, cozile de topor sau pe această pagină.